Devine PENIBIL! Frans Timmermans AMENINȚĂ din nou România

Categories ActualitatePosted on

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, nu are rușine și continuă să facă pe șeful în fața țării noastre. El i-a trimis joi, 24 ianuarie, o scrisoare premierului Viorica Dăncilă legată de OUG anunțată de Tudorel Toader, prin care ar urma ca cei condamnați de completurile de 5 judecători ale ÎCCJ în perioada 2014-2018 să poată contesta deciziile, potrivit G4Media.

Loading...

”Prim-vicepreședintele Timmermans a exprimat îngrijorări și a cerut clarificări referitor la câteva aspecte” în această scrisoare, a declarat pentru sursa citata Christian Wigand, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

”Comisia Europeană urmărește îndeaproape discuțiile despre o posibilă OUG în urma celor două decizii ale Curții Constituționale. Comisia a luat notă deja de decizia CCR privind completele de 5 judecători în ultimul raport MCV. Vă reamintesc că președintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, s-a exprimat extrem de clar în legătură cu posibilitatea unei amnistii în timpul recentei sale vizite la București. Așa cum Comisia Europeană a spus în repetate rânduri, e esențial ca România să revină pe calea corectă în lupta anticorupție, să asigure independența justiției și să evite alți pași înapoi”, a mai spus Wigand.

Loading...

Dăncilă a declarat vineri în debutul ședinței de guvern că ”CCR a constatat că au fost folosite practici în afara cadrului legal, situația trebuie îndreptată”, fără a spune explicit dacă Executivul va adopta în ședința de azi ordonanța de urgență privind recursul în anulare promisă de Tudorel Toader. Până la ora publicării acestui articol, guvernul nu a comunicat adoptarea unei asemenea OUG.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, le-a răspuns vineri magistraţilor care au publicat un paragraf dintr-o decizie CEDO privind completurile de 5 judecători, şi precizează că în România este vorba despre o încălcare a legii cu caracter de continuitate, constatată printr-o decizie obligatorie a CCR.„Simple precizari, referitoare la Hotararea CEDO din 2015…..! Prin Hotărârea pronunţată în 15 septembrie 2015, în cauza Tsanova-Gecheva împotriva Bulgariei, CEDO a stabilit, că ”este de datoria statelor membre ale Convenţiei să asigure o bună administrare a justiţiei”.

În România, prin Decizia Curţii Constituţionale nr.685/2018, definitivă şi general obligatorie, s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului de conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, începând cu Hotărârea nr.3/2014, potrivit cărora au fost desemnaţi prin tragere la sorţi doar 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători, contrar celor prevăzute de art.32 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr.255/2013”, a scris ministrul Justiţiei pe Facebook.

Potrivit lui Tudorel Toader, în privinţa desemnării completurilor de 5 judecători de la instanţa supremă, este vorba despre o încălcare a legii, nu o controversă doctrinară.

„Nu este vorba, aşadar, despre un caz singular/specific, precum în cauza soluţionată de CEDO, care a analizat, în acel context factual, desemnarea unui judecător raportor într-un complet de 5 judecători. Nu este vorba nici despre vreo controversă doctrinară ori divergenţă jurisprudenţială în privinţa desemnării judecătorilor completelor de 5 judecători, ci de o încălcare a legii, cu caracter de continuitate, constatată printr-o decizie general obligatorie a CCR. Această decizie nu poate fi lipsită de efecte juridice, întrucât nu o permite Constituţia României şi pentru că, aşa cum CEDO reţine, şi repetăm, ”este de datoria statelor membre ale Convenţiei să asigure o bună administrare a justiţiei”, a mai scris Toader.

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *