Ciutacu, întrebare LEGITIMĂ pentru politicieni

Categories ActualitatePosted on

Jurnalistul Victor Ciutacu s-a declarat contrariat că în politica românească s-a ajuns la nivelul în care părțile aflate în conflict preferă să se bată în declarații publice în loc să rezolve direct problemele.

Loading...

„Problema este că oamenii ăștia nu mai vorbesc între ei. Eu îi întreb pe toți liderii politici: Voi nu mai aveți telefoane? Am întrebat-o și pe Dăncilă dacă îi mai funcționează telefonul cu Iohannis, și pe ministrul Apărării. Înțeleg că telefoanele funcționează, dar niciuna dintre părți nu este dispusă să sune partea cealaltă.

A apărut mare știre că Dăncilă îl va suna săptămâna aceasta pe Iohannis. Numai în România poate deveni știre de breaking news că primul ministru va sta de vorbă cu președintele”, a declarat Ciutacu pentru DC News.

Loading...

Jurnalistul Victor Ciutacu a declarat, pentru DC News, că scandalul dintre Gabriela Firea și Liviu Dragnea este doar o altă formă a conflictului de anul trecut. Ciutacu spune că dreptatea este împărțită.

„E bătaia lor de partid. Firea vrea să îi ia locul și partidul lui Dragnea. El nu vrea să cedeze. Dragnea o arde la bani pe Firea pentru că poate. Are de partea lui și legea, și Consiliul General, iar Firea încearcă să întoarcă soarta meciului. Rabinic vorbind, și unul și altul au dreptate. Dragnea spune că bugetul pe București este mai mare decât anul trecut, dar tăindu-i Gabrielei Firea și dând banii la sectoare. Pe de altă parte, Firea și Negoiță spun că Dragnea le bagă pe gât și contribuțiile sociale”, a declarat jurnalistul pentru DC News.

Victor Ciutacu a zis că o excludere a Gabrielei Firea ar fi nepractică pentru PSD.

„Nu cred că se va ajunge la o excludere a vreunuia din partid. Dacă o dau afară pe Firea, o transformă în eroină. Iar Dragnea nu vrea acest lucru că, dacă își dorea gesturi eroice, îl suspenda pe Iohannis. Eu le-am făcut o invitație publică să vină să se confrunte la mine în emisiune. Dragnea nu a răspuns că era foarte ocupat și nu a văzut, iar Firea a spus că vine și dacă dezbaterea va fi față în față. Nu mi se pare că unul ar avea dreptate exclusivă. Depinde din ce parte te uiți”, a concluzionat Ciutacu pentru DC News.

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *