Cum se schimbă oamenii. Țuțuianu, DOVADĂ de IPOCRIZIE

Categories ActualitatePosted on

Senatorul Adrian Ţuţuianu, recent înscris în Pro România, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă la Târgovişte, că reprezentanţii formaţiunii vor veni cu amendamente la bugetul de stat, unul dintre ele fiind reducerea subvenţiilor acordate partidelor parlamentare. Așa ceva? De ce nu a cerut asta când făcea jocurile în PSD?

Loading...

Interesant este că Ţuţuianu și-a dat seama abia după ce a fost izgonit din PSD că e imoral ca partidele parlamentare să ia 35-36 de milioane de euro pe an, în condiţiile în care cu banii pe o lună din aceste subvenţii s-ar putea face investiţii importante pentru comunităţile locale. Ţuţuianu a mai spus că intenţia este de reducere a subvenţiilor, nu de eliminare a acestora. Înțelegem că Pro România nu este partid parlamentar și nici nu o să fie dar asta nu înseamnă să prinzi ciudă pe cei care trec pragul de 5%.

Acesta a adăugat că nu ştie, de exemplu, la PSD cum se cheltuiesc banii din subvenţia de la stat.

Loading...

”Vă mărturisesc că am fost în PSD, n-am ştiut niciodată câţi bani şi în ce direcţie merg. N-am avut un raport complet şi e vina tuturor celor care am stat la acea masă. Eu vă asigur că am făcut eforturi extraordinare ca organizaţia judeţeană să plătească cotizaţia stabilită, de 50.000 de lei pe lună”, a spus Ţuţuianu.

Parlamentarul a vorbit şi despre un alte amendamente care vor fi propuse la buget.

”Am decis să venim cu amendamente la legea bugetului de stat, în sensul susţinerii proiectelor pe care Guvernul Ponta le-a promovat în perioada 2012-2015 legate de Republica Moldova şi care nu au mai primit finanţare”, a declarat Ţuţuianu.

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *