Mai multi medici s-au ales cu DOSAR PENAL

Categories ActualitatePosted on

Polițiștii s-au sesizat din oficiu și au deschis dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, după ce medicii de la Spitalul din Drobeta-Turnu Severin au refuzat internarea unui pacient confirmat cu coronavirus.

Loading...

Polițiștii s-au sesizat din oficiu în acest caz după ce au urmărit mai multe reportaje prezentate de presă și pe rețelele de socializare.

În 24 martie, pacientul a fost transportat, cu ambulanţa, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin-Secţia Boli Infecţioase, întrucât avea deficiențe respiratorii majore.

Loading...

În urma consultului de specialitate s-a decis să nu fie internat, fiind îndrumat să se deplaseze la domiciliu şi i s-a recomandat tratament medicamentos.

Două zile mai târziu, pacientul a chemat ambulanța din nou pentru că starea de sănătate i s-a agravat.

A fost dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin-Secţia Boli Infecţioase, de unde a fost retrimis la Secţia UPU. A fost testat pentru COVID-19, rezultatul fiind pozitiv, motiv pentru care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova.

În 29 martie, anchetatorii de la Poliția Drobeta-Turnu Severin-Biroul de Investigații Criminale au dispus începerea urmăririi penale în cauză cu privire la săvârșirea infracțiunii de ”zădărnicire a combaterii bolilor”, prevăzută de art. 352 alineatul 1 din Codul penal.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a atras atenţia medicilor, duminică seară, că nu pot refuza pacienți la internare, pe motiv că nu au fost testați pentru Covid-19, iar refuzul internării intră sub incidenţa legii penale. Personalul medical trebuie să se protejeze corespunzător, a spus șeful DSU. El a anunțat că a emis un ordin în acest sens, după ce au existat mai multe asemenea situaţii de refuz. Ordinul prevede totodată că personalul sanitar nu poate refuza detaşarea la alte spitale.

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *