PSD, un nou PUCI este pus la cale de ….

Categories ActualitatePosted on

Demiterea lui Liviu Dragnea din fruntea PSD este principala miză politică în momentul de față. Cu câteva luni înaintea alegerilor europarlamentare, un nou puci este pus la cale de aceiași oameni ca și până acum. Mihai Tudose este cel care a dat semnalul, așa cum s-a întâmplat și în trecut, când acesta era premier în funcție, potrivit capital.ro. Atunci nu a avut succes, deși a beneficiat și de susținerea unor oameni din serviciile de informații. Acum se poartă din nou negocieri pentru ca președintele PSD să fie pus la zid în CEX-ul care va avea loc duminică.

Loading...

Noul puci, pus la cale de acelaşi nucleu dur din PSD, este de fapt o reluarea a celui vechi. Se poartă aceleaşi negocieri, în care se împart funcţii şi se lansează promisiuni care mai de care mai dăunătoare pentru români. Paul Stănescu, fostul vicepremier, încearcă să adune baronii din Sud în jurul său şi să-i convingă să întoarcă armele împotriva lui Liviu Dragnea. Conform unor surse, acesta a stabilit mai multe întâlniri cu aceştia, primul pe listă fiind Dumitru Buzatu, şeful organizaţiei PSD Vaslui, care s-a poziţionat de mai mult timp împotriva taberei aflate acum la putere. Se însistă mult şi ca Niculae Bădălău să revină alături de nucleul anti Dragnea, însă acesta nu pare să cedeze fiindcă postul de la ministru îi convine de minune.

Adrian Țuţuianu, împreună cu Gabriela Firea au încercat şi ei în ultimul an să adune o masă critică în jurul lor pentru a reuşi să-l detroneze pe liderul PSD. De altfel, cei doi au comandat sondaje pentru a fi măsuraţi încă de mai bine de un an. Dacă primarul Capitalei se vedea preşedintele României, ei bine Țuţuianu era convins că va prelua partidul, urmând ca apoi să devină şi premier. Acest scenariu a fost expus chiar de el, în nenumărate rânduri, în interiorul PSD Dâmboviţa, conform unor surse. Cei doi sunt foarte vocali în aceste zile, lansând săgeţi otrăvite către Guvern şi Liviu Dragnea. Doar că vocile lor nu mai au aceeaşi putere ca altă dată, iar populaţia pare să se fi plictisit de luptele interne din PSD.

Loading...

Bugetul pe 2019 a fost considerat de strategii care vor să scape de Liviu Dragnea un moment prielnic pentru a reuşi să atragă noi adepţi în tabăra lor şi speră ca în următorul CEX să reuşească din nou să creeze scandal, de data aceasta provocat de primarii cu notorietate. Doar că se pare că şi Liviu Dragnea, ar avea în dotare ceva arme puternice şi este greu de crezut că aceiaşi oameni care au dat greş în lanţ până acum, vor reuşi să-şi impună punctul de vedere în contextul actual. Cine va trăda în următorul CEX? Probabil nimeni, pentru că ar urma excluderea, aşa cum s-a întâmplat în cazul tuturor celor care au trădat.

Când PSD se luptă cu PSD, PNL nu poate decât să se bucure de situaţie şi să-i lase să se sfâşie între ei. Să nu uităm că Victor Ponta este fostul preşedinte PSD şi că Pro România nu este altceva decât un instrument de răzbunare contra celui care l-a dat afară din partid. Interesele românilor sunt ca de obicei neinteresante pentru politicieni.

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *